Program de lucru  LUNI - JOI: 8.00 - 16.30 / VINERI: 8.00 - 14.00

Acte necesare pentru depunerea dosarului de asistent maternal profesionist

SERVICIUL DE MONITORIZARE ŞI MANAGEMENT DE CAZ PENTRU COPII ÎN ASISTENŢĂ MATERNALĂ ŞI ASISTENŢI MATERNALI PROFESIONIŞTI

Acte necesare pentru depunerea dosarului în vederea obținerii atestatului de asistent maternal profesionist. Persoanele care solicită obţinerea atestatului de asistent maternal profesionist vor adresa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui o cerere de evaluare a capacităţii lor, la care vor anexa următoarele acte:

1. Copii după cartea de identitate a solicitantului și a tuturor membrilor familiei cu care acesta locuiește;
2. Copii legalizate de pe actele de stare civilă (certificat de naştere, certificat de căsătorie) și de pe actele de studii ale solicitantului;
3. Certificate medicale eliberate de policlinica de care aparţin, care să prezinte o evaluare completă a stării de sănătate a solicitantului, a persoanelor şi copiilor cu vârsta de peste 10 ani, care locuiesc cu solicitantul;
4. Adeverințe medicale pentru copiii solicitantului cu vârsta mai mică de 10 ani;
5. Evaluare psihiatrică pentru solicitant și persoanele adulte cu care acesta locuiește;
6. Adeverințe de elev/student pentru copiii solicitantului;
7. Certificate de cazier judiciar ale solicitantului și ale copiilor cu vârsta de peste 14 ani cu care acesta locuieşte;
8. Document care să ateste dreptul de folosinţă al solicitantului asupra locuinţei, respectiv copie legalizată de pe titlul de proprietate sau de pe contractul de închiriere, declaraţie autentificată a titularului dreptului de proprietate sau al contractului de închiriere prin care acesta recunoaşte solicitantului un drept de folosinţă asupra locuinţei, cunoscând specificul activităţii pe care solicitantul urmează să o desfăşoare ca asistent maternal profesionist sau după caz, copie legalizată de pe contractul de subînchiriere, încheiat în condiţiile legii;
9. Declaraţie pe propria răspundere a solicitantului cu privire la faptul că nu se află în situaţia de părinte decăzut din drepturile părinteşti şi nu are copii care au fost declaraţi abandonaţi prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
10. Copie xerox de pe cartea de muncă (pagină cu pagină);
11. Adeverințe de venit;
12. 3 recomandari;
13. Dosar cu şină


Date de contact:
Telefon: 0235/315138, int. 1113